stare metastabilă produsă în vapori de mercur la presiuni scăzute prin impacturi electronice de 4,9 volți.- Persistența „radiației” produse de impacturile de 4,9 volți în vaporii de mercur a fost măsurată într-un tub cu patru electrozi de tipul utilizat în mod obișnuit în măsurătorile potențialului de rezonanță, constând dintr-un catod echipotențial de design simplu, o rețea interioară G pentru controlul vitezei electronilor de impact, o rețea foto-electrică exterioară H și o placă foto-electrică P. A. C. și d.c. tensiunile au fost aplicate celor două rețele în așa fel încât electronii să aibă o viteză suficientă pentru a excita radiația numai în jumătăți alternative de cicluri și că curentul foto-electric către electrometru alternează în direcție simultan. Ca urmare a persistenței radiației a rezultat o scădere a curentului cu frecvență în creștere, atingând un minim la 1800 de cicluri pentru o distanță între grile de 17 mm și la 3800 de cicluri pentru o distanță de 8,5 mm.aceste rezultate nu au variat mult cu presiunea,.003 la.032 mm. Acestea arată o perioadă de timp între excitație și sosirea primei radiații la placa P de aproximativ 1/3600 și 1/7600 sec. respectiv. O discuție matematică arată că difuzarea radiației prin emisie repetată și reabsorbție („închisoarea” teoriei radiațiilor) nu poate explica aceste rezultate. Un calcul, bazat pe presupunerea că atomii excitați rămân într-o stare metastabilă și transportă energia excitației pe suprafețele foto-electrice și renunță acolo, dă rezultate în acord foarte strâns cu observațiile. Concluzia este că o stare metastabilă este formată de atomii excitați de impactul electronilor de 4,9 volți și că aceștia sunt cei eficienți în producerea răspunsului fotoelectric în tuburi. În aceste experimente, starea 2P2 este singura excitată de impacturi în cantitate apreciabilă. Modul în care aceste rezultate pot fi reconciliate cu teoria Bohr, conform căreia starea 2P2 nu este metastabilă, nu este clară.
- primit la 10 martie 1924
DOI:https://doi.org/10.1103/PhysRev.24.113