potrivit lui Polanyi, în economiile non-capitaliste, preindustriale, mijloacele de trai nu se bazează pe schimbul de piață, ci pe redistribuire și reciprocitate. Reciprocitatea este definită ca schimbul reciproc de bunuri sau servicii ca parte a relațiilor pe termen lung. Redistribuirea implică existența unui centru politic puternic, cum ar fi conducerea bazată pe rudenie, care primește și apoi redistribuie bunurile de subzistență în conformitate cu principii specifice din punct de vedere cultural. Luarea deciziilor economice în astfel de locuri nu se bazează atât pe alegerea individuală, ci mai degrabă pe relații sociale, valori culturale, preocupări morale, politică, religie sau frica insuflată de conducerea autoritară. Producția în majoritatea societăților țărănești și tribale este pentru producători, numită și producție pentru utilizare sau producție de subzistență, spre deosebire de producția pentru schimb, care are ca scop principal maximizarea profitului.
această diferență în tipurile de economie se explică prin ‘încorporarea’ economiei (adică. provizionare) activități în alte instituții sociale, cum ar fi rudenia în economiile non-piață. În loc să fie o sferă separată și distinctă, economia este încorporată atât în instituțiile economice, cât și în cele neeconomice. Schimbul are loc în interiorul și este reglementat de societate, mai degrabă decât să fie localizat într-un vid social. De exemplu, religia și guvernul pot fi la fel de importante pentru economie ca și instituțiile economice în sine. Obligațiile, normele și valorile Socio-culturale joacă un rol semnificativ în strategiile de trai ale oamenilor. În consecință, orice analiză a economiei ca entitate analitică distinctă izolată de contextul său socio-cultural și politic este defectuoasă de la început. Prin urmare, o analiză substantivistă a economiei se va concentra pe studiul diferitelor instituții sociale pe care se bazează mijloacele de trai ale oamenilor. Piața este doar una dintre numeroasele instituții care determină natura tranzacțiilor economice. Argumentul central al lui Polanyi este că instituțiile sunt principalii organizatori ai proceselor economice. Economia de fond este un ” proces instituit de interacțiune între om și mediul său, care are ca rezultat o aprovizionare continuă de mijloace materiale care satisfac nevoia.”