căpușa Ixodes ricinus a fost înregistrată în majoritatea regiunilor italiene, în special în pădurile termo-mezofile și habitatele arbustive, unde umiditatea relativă permite căpușei să-și finalizeze ciclul de dezvoltare de 3 ani, așa cum s-a prevăzut pentru intervalele climatice Europene. Această căpușă acționează atât ca vector, cât și ca rezervor pentru o serie de agenți patogeni zoonotici ai faunei sălbatice, în special agenții bolilor Lyme, encefalita transmisă de căpușe și ehrlichioza granulocitară umană, care apar în cea mai mare parte a Europei. Pentru a evalua distribuția spațială a acestor agenți patogeni și riscul de infecție pentru oameni și animale pe teritoriul provinciei Trento, am efectuat un studiu pe termen lung folosind o combinație de studii eco-epidemiologice și modelare matematică. O colecție extinsă de căpușe cu o analiză a adecvării habitatului bazată pe GIS ne-a permis să identificăm zonele în care căpușa apare la diferite densități. Pentru a identifica zonele cu risc de infecție mai mare, am estimat valorile R0 pentru Borrelia burgdorferi s.l., virusul TBE și Anaplasma phagocytophila în diferite condiții ecologice. Am evaluat prevalența infecției în vector și în speciile de rezervație sălbatică care joacă un rol central în persistența acestor infecții, adică mamiferele mici A. flavicollis și C. glareolus. De asemenea, am luat în considerare efectul dublu al căprioarelor (Capreolus capreolus) care acționează ca rezervor pentru A. phagocytophila, dar este o gazdă incompetentă pentru virusul B. burgdorferi și TBE, reducând astfel prevalența infecției la căpușe a acestor ultimi doi agenți patogeni. Prevalența infecției cu B. burgdorferi și A. phagocytophila în vector a fost evaluată prin screening PCR 1212 nimfe I. ricinus colectate prin tragere în șase zone principale de studiu pe parcursul anului 2002. Prevalența medie a infecției înregistrată a fost de 1,32% pentru B. burgdorferi s.l. și de 9,84% pentru A. phagocytophila. Prevalența infecției la nimfele cu virusul TBE, evaluată într-un studiu anterior, a fost de 0,03%. Prevalența infecției la rozătoare a fost evaluată prin screening (cu ELISA și PCR) țesuturi și probe de sânge colectate de la 367 de indivizi rozătoare prinși extensiv în cursul anului 2002 în 6 zone principale de studiu. A. flavicollis (n=238) s-a dovedit a fi infectat cu toți cei trei agenți patogeni investigați, prevalența infecției variind de la 3,3% pentru virusul TBE la 11,7% pentru A. phagocytophila și 16,6% pentru B. burgdorferi S.L. C. glareolus (N=108) a arătat o prevalență a infecției de 6,5% cu A. phagocytophila și 12.7% cu B. burgdorferi s.l., în timp ce nicio persoană nu a fost infectată cu virusul TBE. De asemenea, am analizat 98 de probe de splină prelevate de la căprioare cu PCR, rezultând o prevalență medie a infecției cu A. fagocytophila de 19,8%. Folosind un model determinist am explorat condiția de persistență a bolilor sub diferite densități de rozătoare și căprioare. Valorile R0 au rezultat în mare parte peste 1 Pentru B. burgdorferi S. l. în marea majoritate a zonelor clasificate ca adecvate pentru I. apariția ricinus în Trentino, în timp ce condiția pentru persistența TBE părea să fie mai restricționată de o combinație de condiții climatice și densități ale gazdei.