prezentul articol explorează sindromul Kessler (acumularea potențial catastrofală a resturilor pe orbita joasă a pământului) prin metodologia dinamicii sistemului. Modelează sateliții și trei clase de resturi, fragmentarea lor, interacțiunile și degradarea treptată pe parcursul a 50 de ani. Acesta prezintă 5 scenarii: (a) o abordare „business as usual”, care duce la acumularea exponențială și rata de creștere a pierderilor prin satelit, dar nici o reacție în lanț catastrofală; (B) un conflict cu o desfășurare pe scară largă de arme antisatelite, ceea ce duce la o acumulare accelerată și pierderi, dar încă nici o reacție în lanț; (c) scenariul pulsului electromagnetic care modelează pierderea controlului asupra sateliților în masă; (d) încetarea tuturor lansărilor de sateliți pe orbită terestră joasă (LEO), ilustrând inerția ridicată a sistemului, care continuă să producă mai multe resturi; și (e) scenariul care reprezintă o încercare de atenuare a situației prin îndepărtarea directă a unei porțiuni de sateliți inactivi din LEO. Toate scenariile au loc în 2040. Articolul demonstrează gravitatea situației și necesitatea unei soluții durabile pe termen lung, deoarece resturile orbitale reprezintă o amenințare pentru viitoarea noastră operațiune spațială chiar și fără a declanșa o reacție catastrofală în lanț.